Servicii integrate pentru asigurarea continuității funcționării infrastructurii

 Vă salut!

Revin cu comentarii după o perioadă în care m-am confruntat cu continuitatea funcționării infrastructurii virtuale a proiectelor pe care le propun. Am avut de învățat din mers, la locul de muncă, lucruri pe care majoritatea tinerei generații le consideră elementare pentru buna funcționare a activității, în general. Am adaptat variante de cod la trunchiul aplicațiilor pentru site și cele două bloguri, bineînțeles, cu ajutorul asistenților virtuali. Se recunoaște ca practică DevOps? Am urmărit îndeplinirea cerințelor de trafic pentru difuzarea de reclame pe site și pe cele două bloguri. Se recunoaște ca practică SEO?




Iar acum să revin la activitatea ODIG Consultanță și Servicii SRL - Programul ”Infrastructura ca Serviciu”, care are în obiectiv nemijlocit infrastructura fizică, de transport, de habitat, de sănătate și de energie. Am în vedere locații nepermanente, majoritatea situate pe amplasamente fortuite în urma distrugerilor și intemperiilor. Instrumentele, materialele și operațiunile de relocare rapidă, de salvare și retragere din zonele devenite nepropice vieții, intervin ca un al doilea câmp de interes, rezultatul final fiind asigurarea infrastructurii de conviețuire a unor grupuri și populații umane care au pierdut habitatul și facilitățile curente până la un moment.

Mă simt încurajat de mesajele și convorbirile pe care le-am purtat în această perioadă cu specialiști din domeniul structurilor ușoare modulate. Din nou este vorba despre soluții brevetate, care conțin elemente valoroase, care îmbunătățesc stabilitatea structurilor, însă necesită tehnologii schimbate, adaptate dotărilor tehnice disponibile. În esență, este vorba despre a crea un sălaș sigur și salubru folosind mijloace tehnice care depind în cel mai redus mod de amenajările de drumuri și platforme în zona lucrărilor. Tronsoane ale clădirilor multi etajate realizabile prin această tehnologie includ elemente de generare electrică eoliană. Desigur că mijloacele tehnice noi de care este vorba sunt aparatele de zbor ultraușoare cu decolare/aterizare verticală, așa cum le-am prezentat deja.

Tot în mediul social-profesional, am întâlnit și intrat în contact cu constructori specializați în producerea de panouri ușoare multi strat. Noutatea acestei soluții este relativ redusă. Ceea ce este cuprins în oferta respectivă este nou prin tehnologia care permite integrarea în straturile respective a captatoarelor fotovoltaice. Astfel, panoul realizat industrial poate fi livrat direct pe lucrare, fără să fie nevoie de operații suplimentare de transport și montaj al panourilor fotovoltaice.

Urmăresc de mai multă vreme mai mulți producători de materiale chimice, care se pretează fabricării prin metoda de ”tipărire” 3D a organelor de mașini pentru aparatele de zbor ultraușoare, dar și al panourilor cu funcție portantă și izolatoare din cadrul construcțiilor modulate. Încă nu am contactat un asemenea furnizor, însă sunt foarte interesat.

Resursele de care dispun sau pot să le atrag în acest moment sunt soluții tehnice brevetate. De aici este nevoie de proiectare, atât pentru aparatele de zbor (structură, fuzelaj, avionică, motorizare, controlul operării, detecție la mică distanță pentru încadrarea gabaritică automată, detecție la distanță medie și mare pentru navigație, comunicare și balizaj), cât și pentru structurile fixe (fundare, conectare a elementelor de ranforsare, închideri orizontale și verticale, placări cu elemente de controlul temperaturii, al iluminării și al protecției la condiții meteo și de altă natură).

Din experiența mea de până acum, am reținut că proiectarea se face conform încărcărilor la care materialele constituente trebuie să se încadreze în limite de deformare care să permită continuitatea funcționării, dar și confortul/ ergonomia operatorilor și pasagerilor/ locatarilor respectivi. Cu ajutorul formării 3D se pot include în structura de rezistență senzori și elemente de dispozitive care să asigure funcțiile tehnice de bază ale activității respective. Dar o structură polimorfă poate asigura rezistența și stabilitatea incintei numai dacă este realizată din materiale cu totul noi, care să permită interconectarea în cadrul panoului multi strat a dispozitivelor și elementelor de arhitectură necesare (senzori, dar și ferestre și uși).

Așa încât, încerc să formulez un răspuns la întrebarea ”cu cine faci proiectarea?”, pusă de majoritatea celor cu care am avut un dialog direct.

ODIG Consultanță pentru Investiții propune un program care să producă rezultate în direcțiile arătate. Acest program va consta în realizarea mai multor proiecte de cercetare tehnică aplicativă și de producție industrială. Acest program răspunde unor condiționări funcționale, care nu fac parte din infrastructură, dar care nu pot funcționa fără infrastructura mobilă și fixă la care m-am referit mai înainte.

Acest program se numește Infrastructura ca Serviciu și vă invit să facem împreună față provocărilor actuale care vizează continuitatea activității inteligente umane.



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru contribuția la acest subiect. Ulterior analizei tematice voi integra punctul de vedere exprimat într-un articol public.

Cayley Aerospace Incorporated

Cayley Aerospace Incorporated
Cayley Aerospace Incorporated

Flexsola International Development Company

Flexsola International Development Company
Flexsola International Development Company

IT Hero Technology

IT Hero Technology
IT Hero Technology

SilverPlank Logis

SilverPlank Logis
SilverPlank Logis

Persoane interesate

Financial Intelligence

The Verge - All Posts

Postări populare